Si asa, fara sa intram in detalii ajungem la cel mai enervant tip de film, si anume: HORROR-ul. Hai lasati glumele! Fiecare a
mers cel putin o singura data la cinematograf la un film de groaza. Nu conteaza daca pelicula era buna sau nu, nu are nici o relevanta daca filmul avea buget redus sau nu, nu "importa" daca ati luat popcorn sau nachos (bis reclama de mai sus). Dar ceea ce este cu adevarat important si relevant este cu cine mergeti la film, cu ce va imbracati si daca va doare stomacul.Va garantez ca filmul de groaza poate provoca reactii diverse in randurile celor din jurul vostru, cunoscuti sau nu, de genul: incep sa rada isteric la scene terifiante in loc sa pastreze linistea in cinstea celui care s-a scremut sa faca scena cat mai infricosatoare (asta in timp ce intreaga sala ramane stupefiata si se inchina aratandu-si mila fata de psihicul deteriorat al "amuzatului"), sau se ridica brusc, fara zgomot si parasesc sala lasand in urma pungile pline de popcorn si paiele nefolosite in paharele incredibil de mari pline ochi cu suc (Slava Cerului ca oricum era coada prea lunga si nu am apucat sa cumpar inainte sa inceapa filmul).
De asemenea cantitatea de mancare din stomacul vostru este crucial de importanta. Majoritatea filmelor de groaza, sunt de fapt filme de groaza doar prin denumire, iar in esenta ele nu sunt decat o insiruire de evenimente scarboase in care sunt implicati oameni, animale, insecte (de cele mai multe ori muste) si lichide neidentificate de textura ketchup-ului sau a vopselelor insa de culori care mai de care mai "nefericite". Deci, daca apucati sa prindeti un film excelent, realizat de Uwe Boll, in care scenele scarboase curg continuu si repetat, riscati sa ii faceti un model pe tricou "vecinului" de film din dreapta voastra, care garantat nu va fi un cunoscut (niciodata nu o sa vomitati pe oameni cunoscuti in locuri publice. e una dintre legile lui Murphy. si oricum e mai palpitant sa vezi cum reactioneaza un necunoscut. doar sperati ca necunoscutul sa nu fie un tip dus la sala si cu niste cursuri de aikido la activ). Deci, dragi cinefili, nu mancati la KFC inainte de horror decat daca ati facut box, sau daca ati fost sacul de box pentru antrenamente, lucru ce presupune un anumit grad rezistenta la durere continua.
Hainele? Normal ca sunt importante! Doar nu o sa mergeti la un horror in tipul verii intr-un tricou sau cu vreo bluza binecuvantata cu decolteu. Pentru un film de groaza trebuie sa va echipati temeinic. Trebuie sa aveti in dotare obligatoriu: o esarfa transparenta, dar care impaturita sa va acopere ochii si sa nu permita scenelor sa fie deslusite, un obiect dur pe care sa-l folositi pentru autoaparare in cazul in care vreunul dintre cunoscutii vostrii o ia razna si cel mai important este pachetelul de servetele destinat celor silentiosi care plang fara hohote, si care se afla in imposibilitatea de a clipi, de a-si dezlipi ochii de pe ecran si evident de a-si sterge singuri lichidul eliminat de glanda lacrimala.
Morala: Pai, nu exista vreo morala pe care sa o luati in considerare. Daca va recomand sa nu mergeti la filme de groaza, oricum o sa mergeti din teribilism. Daca va recomand sa mergeti la filme de groaza o sa ma credeti dereglata psihic si risc sa-mi pierd si cei cativa cititori ai acestui blog. Si totusi dragi cititori, incercati sa imbinati utilul cu placutul! Cine nu isi doreste sa urmareasca un om cum se transforma in musca, eliminandu-si pielea si odata cu ea o tona de lichid ciudat si scarbos? Doar asa puteti sa va intrebati daca omul este format din 70% apa...

Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu