Blog sau Jurnal?

De la o vreme, datorita lipsei totale de chef si a asteniei de primavara, am inceput sa urmaresc evolutia diferitor bloguri care se intersecteaza cu umilul meu destin. Marturisesc ca am ramas profund marcata. Stiati ca majoritatea persoanelor investesc intr-un blog timp, sentimente si ... intimitate? Am constatat ca mai mult de jumatate din blogurile existente la momentul actual pe "piata internetului" ar trebui de fapt numite "Jurnale electronice publice". Si uite asa "bucuria" mea atinge cote ametitoare. Sa recapitulam putin... deci.. tinerii (si imi permit sa generalizez pentru ca majoritatea e mai mare decat minoritatea conform DEX-ului), pe langa faptul ca asculta muzica de proasta calitate si, ocazional, Michael Jackson (doar cand moare si in imediata "vecinanate" a evenimentului), si traiesc intr-un kitsch continuu (in special romanii si nu ma mandresc ca sunt romanca), mai nou isi publica evenimentele din viata personala intr-un mod cat mai nonsalant cu putinta. Dar poate nu e vina lor. Poate e o reactie la contactul indelungat cu fenomentul de "vedetism", care se pare ca se extinde ametitor de repede si nu prezinta nici un antidot.
Am observat ca o multitudine de persoane publice afiseaza diverse postari in care povestesc cum s-a desfasurat ultima infatisare la tribunal in cazul de divort (ce drama!) sau cum au plecat peste mari si tari si au putut sa faca plaja topless (ce emotionant!.. era si mai emotionant daca erau si poze disponibile). Inteleg ca scandalul si sexul prind cel mai bine la public, dar nu e de ignorat faptul ca incet, incet ne indobitocim si printr-un lucru marunt, cum este un blog, putem da dovata de prostie, simplitate a gandirii si atrofiere a limbajului corect.
Si totusi sa presupunem, dintr-o marinimie nejustificata, ca vedetele isi pot da in petic si au dreptul sa publice informatii despre viata lor personala pe un blog, daca toate revistele si publicatiile le ocolesc. Ok, in cazul in care sunt date uitarii si mai au doar 2-3 fani rataciti, se intelege. Cum sa tina fanii la curent cu ce chiloti poarta daca nu dau interviuri?... bine bine.. sa fim intelegatori cu aceste victime decazute ale showbizz-ului, dar cum ramane cu Vasilica din Puchenii Mari care povesteste despre cum a dat ea cu sapa si a vegheat langa vaca in timp ce aceasta pastea? Pai... fenomentul de vedetism de care pomeneam anterior explica tot. Si nu va strambati spre monitor. Unii din locuitorii de la comune/sate au calculator. E adevarat, nu sunt multi, dar cativa sunt. Altfel cum as fi aflat despre prietena si vedeta noastra, Vasilica?
Intrigata de descoperirile mele am cautat o definitie pentru cuvantul blog --> "Blog-ul este un site (pagina) de internet in care informatiile sunt de tip jurnal iar afisarea se face in ordine cronologica inversa. In general, in blog sunt trecute comentarii legate de un subiect particular cum ar fi stiri locale, politica, sport sau chestii personale. Termenul de "blog" provine din termenul "web log" fiind un derivat al acestuia." Chestii personale? Cat de personale? Si uite ca am ajuns de la o discutie despre bloguri, la o discutie despre bunul simt.
Dragii mei, bunul simt este o notiune necunoscuta pentru multi dintre acesti homo sapiens care ne inconjoara, iar stirile, blogurile si informatiile (chiar si cele marunte) pe care le receptam stau drept marturile ca ne ducem dracului. Pacat de noi, dragi cititori.. pacat de noi. Am ajuns sa imitam, conform sistemului oaie, pentru ca la asta ne pricepem cel mai bine, iar modelele pe care le urmam sunt pe zi ce trece mai "bune si corecte".
Trista morala a acestei postari este ca, repet, ne ducem dracului, ca si fiinte inteligente ne prostim, ne micsoram pe zi ce trece vocabularul si ne reducem existenta la un nivel deprimant de insipid. Pe scurt, facem umbra pamantului degeaba. Si totusi, pe principiul "speranta moare ultima" , poate undeva, acolo, mai sunt si altii care pun pret pe adevaratele valori ale sufletului si gandului uman.
Va rog, nu deveniti niste kitsch-uri!

Si unde ziceai ca e zapada aia?! Chiar aveam nevoie de ea!

"Fata tatii, ajungea zapada pana la streasina casei. Plecam la scoala si nu ne mai dadeam seama unde era drumul si pe unde trebuia sa o luam" ... Este o parte micuta a unei discutii pe care am avut-o azi cu un coleg de munca, cu mult mai in varsta decat mine si cu mult mai multe amintiri "inzapezite" decat as spera sa am eu vreodata.
Din pacate, vremea zapezilor hiperbolice, cand scolile erau inchise, mamele impleteau botosi, manusi si fulare si cand vantul se juca cu fulgii de nea dupa pofta inimii, a trecut. Astazi, singurul lucru hiperbolic este clima temperat continentala din Romania, care isi face de cap, aducandu-ne veri nesperat de calduroase si schimbari climaterice care te determina sa iti arunci tot sifonierul pe geam.
Si totusi! Unde e zapada?! As putea sa primesc bile negre daca deschid o dezbatere referitoare la "incalzirea globala" sau "stratul de ozon" (mai ales cu persoanele neindicate, cum ar fi oamenii de stiinta), motiv pentru care o sa ma opresc asupra "zapezii". Simpla zapada, care anii intregi ne-a facut sarbatorile de iarna mai frumoase.
Personal, consider ca zapada este un lucru minunat, dar si extrem de important pentru ceea ce inseamna iarna si pentru momentul calendaristic in care este plasata. Face gerul suportabil, aduce zambete sincere pe fetele noastre, ne fereste de duritatea asfaltului cenusiu al zonelor urbane sau de pamantul batatorit zonelor rurale, transforma oameni mari in copii si ii impodobeste barba lui Mos Craciun. Este un mod sentimental de a pune problema, stiu, dar sa fim seriosi... va aduceti aminte derdelusul din spatele blocului sau de la bunici? Era "evenimentul social" al anului! Toti copiii erau acolo! (si din cand in cand cate o mama care isi chema "bijuteria" la caldura, pentru a evita "chestia aia" denumita generic "gripa"). Indiferent daca aveau sanie sau nu, copiii se adunau acolo, improvizau si totul devenea mai frumos, mai voios si mai bun datorita rasetelor unor fiinte nevinovate. Oriunde te uitai vedeai doar obraji si nasucuri rosii alaturi de ochisori vii, stralucitori si fericiti.
Nu ati fost la derdelus vreodata?! Mi-e greu sa cred, dar daca este totusi cazul, cred ca zapada si-a facut loc in vietile voastre sub alte forme sau in alte moduri... Avea o oala veche si neagra pe post de palarie, (de cele mai multe ori.. sau cratita aia verde pe care o folosea mama la vopsit oua de Pasti si pe care nu stie ca i-am imprumutat-o prietenului din gradina), un morcov extrem de portocaliu care sa se asorteze cu nasul "creatorului", care a mirosit prea multa aroma de iarna si o haina alba, care nu se observa cu ochiul liber (ca in "Straiele cele noi ale Imparatului"), la care purta mandru nasturii de la haina bunicului, pe care bunica, luandu-se cu manusile, caciulile si sfaturile utile pentru un cozonac cat mai pufos, a uitat sa-i coasa. Este doar Omul de zapada, care se topeste la prima raza de soare, dar care zambeste, povestindu-ti mut, aventurile fiecarui fulg de zapada din care e nascut. Iti aduci aminte de el? Sau macar bulgarii de zapada, care nu puteau sa-ti faca rau, dar puteau sa te scoata din amorteala si sa iti inroseasca obrajii cu caldura lor, puternic subapreciata de catre oameni (fugeai, te agitai, te fereai, deci... caldura!)...
Ma astept, dragi cititori, ca unii dintre voi sa considere zapada inutila sau plictisitoare, doar bucati de gheata intepatoare si dura... Aveti o parere formata doar pe baza ultimilor 3-4 ani... Amintiti-va macar fericirea declansata de prima ninsoare a iernii, primul fulg de pe geam care se transforma in cea mai frumoasa floare de gheata pe care ati vazut-o vreodata. Iar soarele, daca straluceste timid dintre nori, o face sa straluceasca atat de mult incat ar putea rivaliza cu stralucirea glaciara a lui Polaris.
Iarna e formata din lucruri mici, care luate in considerare pot crea lucruri mari, ca un Om de zapada sau... o prietenie.
Zapada este darul naturii de Craciun. Si-l primim doar daca am fost cuminti si i-am pastrat si bunicii un loc la masa, alaturi de noi, chiar daca miroase a naftalina. Chiar daca vecinul de la 7 e gras si e mai usor de nimerit cand ne jucam cu bulgarii de zapada, tot o sa-l primim in jocul nostru pentru ca o sa sustina mult mai bine cazemata echipei noastre, ceea ce il face util, deci il face sa se simta dorit si bucuros ca a putut sa se integreze in grup. In zapada nu exista jucarii scumpe sau mai putin scumpe, ci exista tocmai ei, fulgii de zapada, care devin cele mai frumoase jucarii pe care le-am avut vreodata...
Si am ajuns la morala... Daca nu v-ati dat seama pana acum, zapada este expresia bunatatii, a prieteniei, si a bucuriei. Asa ca de dragul iernilor bogate in zapada, va rog, amintiti-va si anul acesta de lucruri mici care fac lucruri mari asa cum am spus anterior, undeva mai sus. Traim in Romania, suntem in criza economica, in criza de zapada (bata-i vina pe cei cu centralele nucleare si pe cei cu poluarea peste limite), dar nu ar trebui sa fim si in criza de bunatate, de umanitate, de dragoste... Craciunul si iarna obisnuiau sa spuna totul despre lucrurile cu adevarat importante. Bradul impodobit era mereu asociat cu unitatea si armonia familiei, cozonacii erau rezultatul dragostei si ajutorului pe care unii il acordau altora, oamenii de zapada erau expresia muncii la comun, fara neintelegeri... Incercati sa vizualizati aceste imagini cu ochii mintii si poate ca veti ajunge sa inlocuiti cenusiul orasului cu un zambet amabil care poate ajuta o viata...

Preview

"Pe masura ce zambetul omului de zapada pierea, aparu o ceata de tigani, care odata cu primavara si-au reluat indeletnicirile datorita carora supravietuiau inca. Pentru tigani, lumea se ghida si functiona dupa legine vechi ale firii, iar progresul tehnic sau economic nu-i influenta catusi de putin. Universul lor insemna respect, demnitate, orgoliu creativ, petreceri fara seaman si femei frumoase.
Nu exista in lume femei mai frumoase si mai demne decat tigancile. Isi ascund corpul in spatele hainelor largi, viu colorate, iar ochii in spatele cartilor de tarot, blestemate pentru eternitate sa rosteasca numai adevarul.
Caravanele de tigani au calatorit pe intreg pamantul comercializand minuni si aducand cu ei frumusetea zilelor calde si tristetea noptilor reci.
Am intalnit tiganii pentru prima data in vis. Batrana inteleapta, atingand cu faldurile rochiei pamantul umed, se apropie in liniste de o masa micuta, peste care era asternut un petec de material de culoare rosie, deloc strident, privindu-ma tot timpul parca pana in adancul sufletului. O vedeam foarte clar, ca si cum simturile mi s-ar fi ascutit, insa nu reuseam sa inteleg cuvintele pe care mi le rostea. Dupa un timp, pana la mine a razbit o singura propozitie.
- Vreau sa iti ghicesc viitorul.
Pana sa apuc sa raspund, visul se spulbera, iar batrana tiganca disparu inainte sa apuce sa aseze cartile de tarot pe fondul rosu al mesei. Fusese un vis si totusi atat de real. Am promis atunci sa ma reintalnesc cu batrana in urmatorul meu vis. Si asa se intampla. Era acolo si ma astepta."

The King is dead... There is no other King

"Cantaretul Michael Jackson a murit in urma unui atac cardio-respirator. Stirea este confirmata de Los Angeles Times si Associated Press, si citata de BBC si CNN. Paramedicii care au ajuns la locuinta sa din Los Angeles, in jurul pranzului, au declarat ca artistul nu respira in acele momente. A fost supus imediat unor manevre de resuscitare, iar o ambulanta l-a dus de urgenta la spital in stare de inconstienta. Apoi a intrat in coma."

Stirea bineinteles ca a strarnit serii intregi de controverse, comentarii, a determinat aparitia de noi bancuri si de asemenea a socat o lume intreaga cu "secretele" date in vileag dupa moartea starului.
Nu cred ca moartea lui Michael Jackson ar fi devenit subiect pentru una dintre postarile mele daca nu as fi deschis messengerul in ziua mortii lui si nu m-ar f lovit din toate partile avatare cu el, statusuri de genul "RIP Michael Jackson" sau chiar versuri din melodiile lui. Si de 2PAC ce ziceti dragii mei? Ca doar si el a murit la un moment dat. Sau, ca sa dau un exemplu de pe "plaiuri mioritice", Laura Stoica! Cate persoane si-au pus la status versuri din "Focul" si avatar cu fata Laurei Stoica? Sincer eu nu cunosc nici una.
Asadar, avatarele m-au atacat, si de cald ce mi s-a facut, am deschis geamul. M-a lovit atunci, din spatele termopanului, "Black or White" ascultat de vecinii mei, la volum maxim. Din toate directiile auzeam si vedeam Michael Jackson. Ca totul sa fie intins la maxim, mi-am verificat mailul si primisem 4 mailuri cu tema "Michael Jackson a murit! Starul era bolnav in stare grava iar la autopsie s-a descoperit ca avea in stomac 5 tipuri de pastile". Partea impresionanta a fost ca disparusera toate glumele si toate stirile cu caracter scandalos care minimalizau si distrugeau imaginea de "Rege al muzicii pop" a lui Michael Jackson (asta excluzand detaliile despre interiorul stomacului lui). Si totusi a fost nevoie ca el sa moara ca sa ii fie recunoscute meritele si ca sa se dea uitarii toate stirile de pe primele pagini ale ziarelor in care se detalia cum "lui Michael Jackson ii plac copiii" sau cum "a fost dat in judecata de parintii unui copil care a dormit in acelasi pat cu el". E degradant sa fii jurnalist si sa scrii un articol de genul asta pentru ca apoi, dupa 2 saptamani sa scrii un memento in memoria celui pe care obisnuiai sa-l consideri un pedofil, in stadiu de faliment si lipsit de talent care dintr-un "baiat de culoare a devenit o femeie alba".
De ce oamenii nu isi pot aduce aminte de Michael Jackson, doar asa cum vroia el sa fie amintit? Cine nu a auzit de Michael Jackson? Sa fim seriosi! Stie si bunica-mea cine a fost! Poate nu e capabila sa fredoneze jumatate din "Billie Jean" si nici nu o mai tin oasele sa danseze "Thriller", dar stie cine a fost Michael Jackson, unde mai pui ca sigur stie ca a si murit (doar e fan stiri) si il categoriseste cu titlul de "artist".
Morala, putin trasa de par si foarte "iritata" este ca, in esenta, post-ul asta se adreseaza tuturor oamenilor care scriu lucruri impotriva parerilor lor (jurnalisti sau nu), si care isi "vand" parerea si capacitatea de aflare a informatiei, pe sume insipide, construind imagini neadevarate ale unor persoane care se afla doar la indemana... iar pentru toti fanii "nehotarati" ai lui Michael Jackson care vor ajunge sa citeasca aceste randuri, frumos din partea voastra ca il respectati, dar trebuia sa o faceti la timpul potrivit...

A fost odata... BAU!!

Tuturor ne place sa mergem la cinematograf. E un motiv sa te vezi cu prietenii, sa mananci inainte la fast-food pana la refuz si sa ii stresezi pe cei din jurul tau, fie pentru ca te doare prea tare stomacul din cauza mancarurilor de proasta calitate, fie aruncand cu popcorn in dreapta si in stanga in sala de cinema. Toti vorbim cand mergem la un film (obligatoriu!!). Daca e comedie "share-uim" in toate partile hohote de ras molipsitoare sau enervante, fara sa ne dam seama si facand asta pentru ca suntem doar darnici (yeah right!). La o drama insa impartim in toate partile servetele, fie parfumate pentru lacrimile abundente ale unei blonde impresionate pana la lacrimi, fie umede in cazul in care cineva (cu gandul la blonda si nu la film), prea emotionat a bagat toata mana in sosul de la nachos (apropo, incercati-l pe cel cu aroma de cascaval! contine miliarde de E-uri, are o culoare indoielnica, dar daca inchideti ochii si nu il mirositi, gustul e chiar ok.).
Si asa, fara sa intram in detalii ajungem la cel mai enervant tip de film, si anume: HORROR-ul. Hai lasati glumele! Fiecare a mers cel putin o singura data la cinematograf la un film de groaza. Nu conteaza daca pelicula era buna sau nu, nu are nici o relevanta daca filmul avea buget redus sau nu, nu "importa" daca ati luat popcorn sau nachos (bis reclama de mai sus). Dar ceea ce este cu adevarat important si relevant este cu cine mergeti la film, cu ce va imbracati si daca va doare stomacul.
Va garantez ca filmul de groaza poate provoca reactii diverse in randurile celor din jurul vostru, cunoscuti sau nu, de genul: incep sa rada isteric la scene terifiante in loc sa pastreze linistea in cinstea celui care s-a scremut sa faca scena cat mai infricosatoare (asta in timp ce intreaga sala ramane stupefiata si se inchina aratandu-si mila fata de psihicul deteriorat al "amuzatului"), sau se ridica brusc, fara zgomot si parasesc sala lasand in urma pungile pline de popcorn si paiele nefolosite in paharele incredibil de mari pline ochi cu suc (Slava Cerului ca oricum era coada prea lunga si nu am apucat sa cumpar inainte sa inceapa filmul).
De asemenea cantitatea de mancare din stomacul vostru este crucial de importanta. Majoritatea filmelor de groaza, sunt de fapt filme de groaza doar prin denumire, iar in esenta ele nu sunt decat o insiruire de evenimente scarboase in care sunt implicati oameni, animale, insecte (de cele mai multe ori muste) si lichide neidentificate de textura ketchup-ului sau a vopselelor insa de culori care mai de care mai "nefericite". Deci, daca apucati sa prindeti un film excelent, realizat de Uwe Boll, in care scenele scarboase curg continuu si repetat, riscati sa ii faceti un model pe tricou "vecinului" de film din dreapta voastra, care garantat nu va fi un cunoscut (niciodata nu o sa vomitati pe oameni cunoscuti in locuri publice. e una dintre legile lui Murphy. si oricum e mai palpitant sa vezi cum reactioneaza un necunoscut. doar sperati ca necunoscutul sa nu fie un tip dus la sala si cu niste cursuri de aikido la activ). Deci, dragi cinefili, nu mancati la KFC inainte de horror decat daca ati facut box, sau daca ati fost sacul de box pentru antrenamente, lucru ce presupune un anumit grad rezistenta la durere continua.
Hainele? Normal ca sunt importante! Doar nu o sa mergeti la un horror in tipul verii intr-un tricou sau cu vreo bluza binecuvantata cu decolteu. Pentru un film de groaza trebuie sa va echipati temeinic. Trebuie sa aveti in dotare obligatoriu: o esarfa transparenta, dar care impaturita sa va acopere ochii si sa nu permita scenelor sa fie deslusite, un obiect dur pe care sa-l folositi pentru autoaparare in cazul in care vreunul dintre cunoscutii vostrii o ia razna si cel mai important este pachetelul de servetele destinat celor silentiosi care plang fara hohote, si care se afla in imposibilitatea de a clipi, de a-si dezlipi ochii de pe ecran si evident de a-si sterge singuri lichidul eliminat de glanda lacrimala.
Morala: Pai, nu exista vreo morala pe care sa o luati in considerare. Daca va recomand sa nu mergeti la filme de groaza, oricum o sa mergeti din teribilism. Daca va recomand sa mergeti la filme de groaza o sa ma credeti dereglata psihic si risc sa-mi pierd si cei cativa cititori ai acestui blog. Si totusi dragi cititori, incercati sa imbinati utilul cu placutul! Cine nu isi doreste sa urmareasca un om cum se transforma in musca, eliminandu-si pielea si odata cu ea o tona de lichid ciudat si scarbos? Doar asa puteti sa va intrebati daca omul este format din 70% apa...

6 Martie 2009?

6 Martie 2009... s-a intalmplat. Te trezesti dimineata, opresti ceasul desteptator sau telefonul care suna isteric, si te intorci ce partea cealalta, tragand constiincios toata patura peste tine, creand astfel toate conditiile pentru a intarzia. Cand in cele din urma iti dai seama ca ai intarziat, tragi o injuratura de toata frumusetea, sari din pat (care de altfel ramane nefacut, asta daca nu ai vreo mama prea iubitoare careia sa i se faca mila de tine), si te arunci in baie. De acolo totul e tacere... pentru ca urmeaza neprevazutul. Daca pana acum ai fost in siguranta si ai fost stapan pe situatie, de acum urmeaza "abisul".
Cand esti in intarziere ti se intampla de toate! Ti se rupe ciorapul, in cazul fetelor sau nu-ti gasesti cealalta soseta, in cazul baietilor. Ba nu curge apa calda, ba iti scapi periuta de dinti in wc, ba cainele nu e scos afara, ba nu-ti gasesti cheile si daca le gasesti le uiti in usa, ba ai camasa sifonata... Si totusi (!!!) apuci sa iesi din casa fara sa te omoare aparatele electrocasnice. Afara e frig, de cele mai multe ori ploua, pentru ca da, ploaia e de vina ca ai intarziat, pentru ca te imbie la somn. Ajungi la coltul ACELA de strada, la care este trecerea ACEEA de pietoni cu semaforul care evident trebuie sa fie rosu in momentul in care trebuie sa traversezi tu si apare, de nicaieri, o masina (in care se afla poate alta persoana care se afla in intarziere) care ia in viteza curba, si ambele roti de pe partea pe care te afli tu, trec prin ACEA balta adanca, plina de noroi si scarboasa, stropindu-te din cap pana in picioare. Si totusi, e tot vina ta, pentru ca nu ai fost atent, gandindu-te la modalitati supraomenesti de a nu intarzia, si ai ignorat acel "ochi de apa" din fata ta.
Deci... ai intarziat. Partea interesanta este cum te scuzi. La scoala, treburile sunt simple. Nu intri la ora. Sau daca vrei sa intri, afisezi un zambet larg, deschizi ochii bine de tot si ciulesti urechile, esti atent la fiecare miscare pe care o faci si te pregatesti pentru: "Iar ai intarziat?!", iar raspunsul e crucial.
Daca la scoala mai merge sa intarzii, la munca nu prea. Daca ai intarziat si esti dat afara, atunci inseamna ca ai o zi proasta, iar asta e alta discutie. Daca insa ai fost baiat destept si ai stat peste program si saptamana trecuta si acum doua saptamani, atunci mai ai o sansa de 10% ca ziua ta sa nu fie una oribila.
Daca ai scapat, ziua in care ai intarziat este ziua in care iti este in permanenta somn, foame, te incearca tot felul de senzatii, te doare capul, nu stai bine pe scaun in fata calculatorului si te mananca tot corpul. Si asta numai pentru ca ai intarziat! Sigur, ai uitat sa te dai cu parfum si ai impresia ca mirosi urat sau te strang blugii pentru ca te-ai grabit si nu i-ai mai schimbat cu ceilalti care erau mai confortabili. Da, te-au batut si pantofii, pentru ca ai mers repede, "ca sa nu intarzii".
Deci ce s-a intamplat pe 6 martie 2009 de nu am postat nimic? Pai... am intarziat! :) si acum, am ochii mari si cer iertarea in cel mai nonsalant mod posibil, zambind.
Si pentru ca exista si o morala: daca tot intarziati, scumpii mei, nu va mai scuzati la infinit! pur si simplu trantiti un motiv si infruntati "bestia flamanda" (adica seful, sau proful de la prima ora), pentru ca si cu scuze si fara scuze, si cu pupat in fund si fara pupat in fund, totul iese doar cum vrea respectivul. Plus ca depinde si de felul in care s-a trezit el de dimineata! :)


Have fun 'cause we all die young

Un cerc complet

"- Esti un idiot!" ... Cati dintre voi nu ati spus asta? Sau hai sa punem problema altfel.. cati dintre voi nu ati spus asta unui prieten apropiat, mai in gluma, mai in serios? Prietenia, este in primul rand o chestie relativa, ireala si foarte subiectiva. Nu este la fel pentru toata lumea si orice incercare de a "copia" relatia de prietenie de la altii se poate termina tragi-comic sau doar tragic. Prietenia, in ziua de azi se leaga foarte usor, se dezleaga la fel de usor si in majoritatea cazurilor e bazata pe interese diverse, din cele mai complexe si mai interesante, scoase parca din romanele Danielle Steel sau Sandra Brown (trist!).
In ziua de azi, pana si copiii de gradinita stiu care e treaba cu "cel mai bun prieten" si cum merge. Il vezi ca se joaca singur cu jucaria aia care iti place tie asa de mult, te apropii, ii spui ca esti cel mai bun prieten al lui, il faci sa planga si apoi iei jucaria, fara sa uiti sa-l consolezi 5-10 minute pana isi aduce aminte ca trebuie sa se duca la toaleta sa se spele pe fata ca altfel il vede educatoarea si iar le spune parintilor ca s-a luat la bataie cu vreun coleg. Simplu. Dar asta e la nivel de gradinita. La nivel de scoala generala, lucrurile stau cu totul altfel.. Atunci lumea e la picioarele tale! Nu tre' sa inveti prea mult ca oricum profii te trec (cel putin asa era "pe vremea mea"), tocmai pentru ca e scoala generala si e invatamant obligatoriu, nu trebuie sa te gandesti sa-ti gasesti un job sau sa faci rost de bani, vara mergi mereu cu hainele ude pentru ca e fun sa te stropesti cu apa in curtea scolii si.. ai o gramada de prieteni. Pe unii nici nu stii cum ii cheama. In scoala generala, toti sunt prieteni intre ei. Pana la un moment dat, cand se petrece ceva si apare altul care e mai "interesant" ca tine, face judo sau karate, invata 4 limbi straine in acelasi timp si parintii lui sunt miliardari. Nu-i asa ca prietenia e ceva relativ?
Din cauza asta prieteniile din generala nu prea supravietuiesc. Ajungi la liceu si pentru ca esti speriat de bombe, nu cunosti pe nimeni si e prima data cand dai peste un grup de oameni asa de mare in care trebuie sa te integrezi, mai pastrezi legatura cu unii din generala ca sa nu te simti singur. Dar cum reusesti sa te lipesti de vreunul, uiti ca ai mai avut ceva de a face cu "aia". Si asa incepe liceul. Legi cele mai frumoase prietenii. Unele dintre ele se bazeaza chiar si pe sex! Deci sunt si mai scurte decat cele obisnuite. Si apoi in 4 ani de zile prieteniile vin si pleaca pe banda.
Si totusi prietenia este o traire interesanta. Chiar are si parti bune. Sunt anumite prietenii care rezista, indiferent daca trece peste ele uraganul Catrina sau nu. Ceea ce ma face sa afirm ca pe lumea asta mai exista si oameni buni (si a fi bun este din nou un lucru relativ). Prieteniile care rezista, cele care sunt chipurile "adevarate", te invata foarte multe lucruri si uneori chiar te maturizeaza. E si mai bine daca prietenul tau cel mai bun este mai frumos decat tine, are mai multi bani si este mai deschis la nou. Atunci chiar ai ce sa inveti de la el si a iesi cu el la o cafea e o adevarata provocare! Dar iti place si asta te mai trezeste din cand in cand la viata. Deci repet, prietenia are si parti bune.
Normal ca exista si situatia in care poti avea un prieten foarte bun toata viata ta. Dar totusi, e imposibil sa nu te certi deloc! Si cu asta am revenit la "- Esti un idiot!" . Ce se intampla cand te certi cu acel "prieten bun"? Innebunesti! Urli, zbieri, faci ca maimutele in cusca la zoo si tot nu rezolvi nimic. Pe moment. Apoi, dupa 2 zile, te suna, sau suni tu, iesiti la cafea si "roz este tot si roz este lumea toata". Asta e prietenie adevarata. Prietenia cu certuri. De ce? Pentru ca mereu aveti ceva de impartit si mereu o sa existe ceva nou de intors pe toate partile, si din cauza asta nu va veti plictisi niciodata.

Morala: Certati-va dragi cititori, urlati, zbierati, dati-va cu inteligenta de perete, descarcati-va si apoi iesiti la o cafea ca sa mai creasca putin tensiunea si sa aveti energie pentru urmatoarea cearta, care sigur vine, mai devreme sau mai tarziu. Ah.. si nu uitati de.. "nu pune la suflet" , "treci peste" si "asta e viata" :)

Have fun 'cause we all die young